COMUNICAT
COMUNICAT
În ziua de 10 Mai 2017, Mişcarea pentru Regat şi Coroană a inițiat o acțiune juridică, cerând Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să declanșeze o anchetă oficială, privind modul ilegal prin care s-a răsturnat ordinea constituţională a ţării în 30 decembrie 1947, prin instaurarea Republicii de către regimul de ocupaţie sovieto-comunistă.
Mişcarea pentru Regat şi Coroană consideră că toate datele istorice fac dovada ilegitimităţii juridice a Republicii, ca formă de guvernare în România.
Declarațiile judiciare și extrajudiciare aparţinând unui mare număr de martori, în special declarațiile M.S. Regelui Mihai I și ale unor miniştri şi înalţi funcționari publici şi militari din epocă, demonstrează cu claritate că Monarhia a fost abolită pe cale insurecţională, prin genocid și crimă organizată, sub protecţia Armatei Roşii de ocupație. Actul de abdicare a Regelui Mihai, obţinut prin șantaj şi ameninţarea armei, nul din punct de vedere juridic, sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor din decembrie 1947 lipsită de cvorum, faptul că Adunarea Deputaţilor nu avea atribuţiile schimbării ordinii constituţionale în România, toate acestea sunt expresia voinţei politice a forţei de ocupaţie sovieto-comuniste.
Mișcarea pentru Regat și Coroană consideră inacceptabilă perpetuarea de către noua putere de sorginte comunistă a aceluiași sistem republican stalinist de guvernământ, după evenimentele din decembrie 1989, și cere finalizarea procesului comunismului, nu doar în formă, declarativ, ci faptic, în fond, prin restaurarea monarhiei.
Menținerea regimului constituţional impus de tancurile sovietice, prin genocid și crimă organizată, nu poate asigura legitimitatea unui Stat de drept si democratic, potrivit principiilor enunţate în proclamaţia CFSN către ţară din 22 Decembrie 1989, care anunţa prăbuşirea regimului comunist, regim ce nu poate fi desprins, istoric şi juridic, de forma constituţională republicană.
Ministerul Public a pornit urmărirea penală şi a trimis în judecată mai multe persoane acuzate de crime împotriva umanităţii ( din perioada regimului comunist instaurat la 6 martie 1945, până la evenimentele din 13-15 iunie 1990), faptele fiind declarate imprescriptibile prin decizii judecătoreşti irevocabile şi prin hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Mișcarea pentru Regat și Coroană solicită recunoașterea ilegitimității republicii în România, printr-o sentinţă definitivă şi executorie, de natură să consacre independenţa puterii judecătoreşti şi capacitatea sa de a pune capăt sistemului republican, ca instrument constituţional al ocupaţiei sovieto-comuniste.
Ca urmare a sesizării Mişcării pentru Regat şi Coroană adresate Ministerului Public, personal, în cadrul unei audiențe, Procurorului General al României, DIICOT a început cercetările pentru stabilirea juridică a realităţilor istorice, pentru strângerea probelor și stabilirea adevărului. Astfel la 1 februarie a. c., în cadrul audierilor declanșate de DIICOT, doamna Marilena Rotaru, jurnalist, și domnul Marius Oprea, istoric, (preşedinte și vicepreședinte M.R.C.) au depus ample și importante declarații cuprinzând argumente şi dovezi în sprijinul susţinerii sesizării penale: înregistrări video cu mărturiile Regelui Mihai și ale unor personalități care au trăit momentul de la 30 decembrie 1947, documente de maximă importanță din arhivele CNSAS, lucrări publicate, cercetări personale. Investigațiile se desfășoară în continuare, fiind audiate personalități din societatea civilă, membri ai AFDPR, membri ai M.R.C.
Deşi majoritatea martorilor direcţi au dispărut în urma exterminării elitelor ţării sau biologic, nemaiputând fi audiaţi nemijlocit, mărturiile lor au rezistat în timp şi pot fi depuse la dosar, judecata istoriei urmând să fie consacrată în formă juridică. Acest dosar are o importanţă excepţională pentru Statul Român și pentru dorința legitimă a cetățenilor săi de a trăi într-un Stat de drept, fără instituţii captive şi cu un viitor sigur şi stabil, garantat de Monarhia constituţională.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Mişcarea pentru Regat şi Coroană
Preşedinte,
Marilena Rotaru
Vicepreşedinte,
Marius Oprea
Secretar General,
Antonie Popescu
Bucureşti, 25 martie 2018, de Buna Vestire
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!